Premierul Sorin Grindeanu și liderul PSD Liviu Dragnea au anunțat sâmbătă, la Timișoara, că lucrează la o nouă lege a achizițiilor publice, deoarece procedurile trebuie simplificate astfel încât marile proiecte să se poată realiza mai uşor şi cu mai puţin timp pierdut în instanţe.
Dragnea a spus, într-o conferință de presă la Consiliul Județean Timiș, că din cauza actualei Legi a achizițiilor publice se întârzie foarte mult investițiile și că proiectul viitoarei legii trebuie să aibă în anexă, în mod nominal și foarte clar, investițiile care vor fi cuprinse în această procedură simplificată.
”După părerea mea, în maximum două-trei săptămâni proiectul de lege va putea fi lansat în dezbatere publică, urmând ca și în Parlament să fie pe o procedură rapidă, pentru că este nevoie pentru toată dezvoltarea României de această lege. A apărut la un moment dat o industrie, o categorie a contestatarilor care întârziau orice investiție, unii cu avantaje, alții fără avantaje”, a afirmat Dragnea.
“Investiţiile care vor fi cuprinse în această procedură simplificată din 3 domenii, cel puţin 3 domenii mari – infrastructura rutieră, infrastructură mare, rutieră şi feroviară, energie şi apărare – cel puţin astea două, cu nişte proceduri inspirate din ţările dezvoltate din vestul Europei, care nu au și nu au avut în istorie aceste întârzieri uriașe, care de fapt au blocat dezvoltarea”, a adăugat preşedintele PSD.
La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a confirmat că “sunt vizate prioritar trei mari domenii, respectiv Apărarea, Energia și Transporturile”. El a arătat că au existat discuţii inclusiv în aceste săptămâni cu Comisia Europeană, astfel încât tot ceea ce propunem acolo să ajute la deblocare, dar şi respectând anumite reguli ale Comisiei Europene”.
”Se lucrează, termenul amintit este unul realist, astfel încât să putem trimite punctul de vedere al Guvernului astfel încât tot ceea ce se propune acolo să ajute la deblocare, dar și respectând anumite reguli ale Comisiei Europene. Au existat discuții cu Comisia Europeană”, a declarat Grindeanu.