Guvernul le flutură profesorilor, joi, aceleași promisiuni livrate cu o zi în urmă, dar cu un singur amendament: cele două vouchere sociale vor fi „prime”.

Sindicatele din Educație au anunțat, însă, că vor continua greva generală, care va ajunge deja, vineri, în a cincea zi. 

Purtătorul de cuvânt, Dan Cărbunaru, a avut două ieșiri la pupitrul Executivului, una dimineață iar cealaltă, seara, după negocierile cu sindicatele din Educație, joi după-amiază, la Palatul Victoria

La declarația de presă de seară, pe Cărbunaru l-au lăsat nervii, asaltat de jurnaliști cu întrebări referitoare la oferta Guvernului:

„Nu suntem la piață și nu operăm cu oferte. Guvernul prezintă mosurile pe care le poate lua în funcție de venituri. Pot să vă dau mai multe exemple. În momentul în care prețul la pompă a crescut, Guvernul a intervenit, în momentul care tăvălugul facturilor la energie a ajuns în țara noastră, guvernul a venit cu măsuri rapid”.

Guvernul încearcă să stingă cu vouchere sociale greva profesorilor. Neacșu: „Nu poate fi vorba de creşteri salariale și sporuri”
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version