Președintele Klaus Iohannis a atacat pentru a doua oară la CCR o lege, atrăgând atenția că șeful statului are dreptul la o singură sesizare pe o lege, în timp ce Parlamentul operează câte schimbări vrea, de multe ori aducând completări ce nu mai pot fi atacate.

În acest caz, este vorba despre Legea de aprobare a Ordonanței de urgență nr. 96/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății.

Șeful statului a atacat-o la începutul acestui an, CCR i-a admis contestațiile, dar Parlamentul nu a ținut cont de decizia Curții și a operat noi modificări, unele vizând acreditarea școlilor doctorale.

Invocând procedura, șeful statului atrage atenția că se creează un precedent absurd, ceafectează echilibrul constituțional.
 
”În cazul de față, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 63/2018, Parlamentul, din nou, a eliminat unele texte și a operat modificări, fără ca acestea să fi făcut obiectul cererii de reexaminare și, în mod evident, contrar soluției dispuse de către instanța constituțională. Examinând legea adoptată de Camera decizională, Senatul, reiese că anumite texte din legea criticată au fost eliminate, iar altele nu au legătură cu observațiile formulate de Președintele României prin cererea de reexaminare. Astfel, observăm că intervenția legislativă de la art. I pct. 17 din legea dedusă controlului de constituționalitate vizează extinderea perioadei până la care școlile doctorale se consideră a fi acreditate, respectiv de la data de 1 octombrie 2019 până la data de 1 octombrie 2020. Or, în această situație, Parlamentul nu avea deschisă calea reexaminării acestei dispoziții”, se arată în noua sesizare. 
 
Iohannis spune că astfel au fost încălcate dispozițiile constituționale și solicită magistraților să blocheze o situație susceptibilă de abuz. 
 
”În acest mod, se poate crea o situație absurdă, susceptibilă de abuz, în care Parlamentul dobândește dreptul de a reexamina aceeași lege în mod repetat, în timp ce Președintele României are, în temeiul art. 77 alin. (2), dreptul de a solicita reexaminarea unei legi o singură dată. De aceea, considerăm că este esențial, în vederea păstrării echilibrului constituțional, ca instanța constituțională să procedeze la soluționarea definitivă a acestei situații și să constate neconstituționalitatea acestei legi în ansamblu, fără posibilitatea Parlamentului de a o mai reexamina”, se mai arată în sesizarea depusă joi de președinte. 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version