Kelemen Hunor a declarat, după majorările salariale votate pe repede înainte în Senat de reprezentanții coaliției PNL-PSD-UDMR, cărora li s-au adăugat și cei de la AUR, că nu este vorba despre indemnizațiile parlamentarilor, ci a aleșilor locali, invocând că „nu e vorba de o creştere mare”.

„Nu e vorba de o creştere mare, ci o pătrime din ceea ce trebuia făcut, deci nu e vorba despre un salt uriaş. (…) E greşit să ducem discuţia în direcţia de a creşte sau a nu creşte indemnizaţiile parlamentarilor, fiindcă nu asta era ideea. Şi presiunea nu din zona parlamentară a venit, a venit din partea primăriilor, şi nu neapărat din partea primarilor, din partea funcţionarilor, fiindcă există această prevedere că nimeni nu poate să aibă salariu mai mare decât viceprimarul. Şi aici cu toţii am spus, da, această situaţie trebuie rezolvată”, a declarat Kelemen Hunor, la Euronews Romania.

Senatul a votat miercuri, pe repede înainte, majorări salariale pe baza unui amendament al senatorilor UDMR Turos Lorand şi Fejer-Laszlo Odon, admis urgent la comisia de specialitate, ăn care se invoca „eliminarea inechităţilor existente în acest moment”.

Au fost 92 de voturi „pentru” (PNL, PSD, UDMR și AUR), 22 „împotrivă” (USR) și 4 abțineri (Neafiliați).

Senatul condus de Gorghiu sfidează românii: PSD, PNL, UDMR și AUR și-au votat din nou salarii mai mari
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version