După ce a anunțat că militează pentru mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, Liviu Dragnea a primit o invitație oficială din partea lui Benjamin Netanyahu, premierul Israelului.
În cazul în care autoritățile de la noi recurg la un asemenea gest, am fi prima țară din Uniunea Europeană care ar recunoaște, practic, Ierusalim drept capitala Israelului, în dauna Palestinei.
Liviu Dragnea și oamenii săi din Guvern au fost avertizați în mai multe rânduri despre pericolul unei asemenea mutări, dar liderul Partidului Social Democrat continuă să mizeze pe ideea lui, deși asta ar însemna distrugerea relației diplomatice cu mai multe state din zona arabă și punerea României pe o listă privind principalele ținte teroriste.
Nu se știe perioada în care Liviu Dragnea va ajunge în Israel, dar există posibilitatea ca acest lucru să se producă în aceeași perioadă în care și premierul Viorica Dăncilă ar putea ajunge la fața locului.
Conform unor informații date publicității de antena3.ro, Dragnea și Netanyahu ar urma să abordeze, în timpul discuțiilor avute, subiecte de ordin general, dar și subiecte prin care să se marcheze îmbunătățirea relațiilor dintre România și Israel și dezvoltarea unor proiecte comune.