Deputatul USR Claudiu Năsui a declarat, marţi, că ”cineva şi-a bătut joc de domnul Dragnea şi i-a scris prost” amendamentul care prevede tăierea a 10 milioane lei de la capitolul Sănătate din bugetul SRI, pentru simplul motiv că nu există decât 3 milioane de lei alocați la acest capitol.

Năsui arată că amendamentul a trecut ”ca prin brânză” prin comisia pentru buget şi a primit şi acordul Ministerului Finanţelor.

”Amendamentul are ca sursă de finanţare nişte bani care nu există! Domnul Dragnea ne spune că ia 10 milioane de lei, printre altele, bani de la capitolul „sănătate” de la SRI din titlul „transferuri între unităţi ale administraţiei publice”. Problema care e? Că SRI nu doar că nu are acel titlu deloc la capitolul sănătate, ci are doar 3 milioane în tot capitolul. Cum să scoţi 10 milioane din 3 milioane? Numai domnul Dragnea ştie. Mai suspect este că nici reprezentanţii Ministerului Finanţelor, care şi-au dat acordul pe amendament, nu şi-au dat seama”, a scris pe Facebook deputatul USR.

Amendamente la Buget, marca Dragnea: 525 de milioane de lei tăiați de la Servicii
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version