În încercarea de a reabilita imaginea Partidului Naţional Liberal, serios şifonată la alegerile de anul trecut, Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL, a insinuat, joi, că există posibilitatea ca formaţiunea politică pe care o conduce să formeze o alianţă sau să fuzioneze cu Uniunea Salvaţi România.
Şefa PNL a fost pusă rapid cu botul pe labe de Nicuşor Dan, preşedintele Uniunii Salvaţi România, care a exclus din start un asemenea scenariu.
“USR îşi respectă angajamentul faţă de alegători şi nu va intra în alianţe cu vechile partide, nici cu PNL. Opoziţia este obligată să coopereze în Parlament pentru a opri atacurile PSD împotriva justiţiei, dar asta nu înseamnă că USR se aliază cu cineva. Cât despre fuziunea despre care vorbeşte Raluca Turcan nici nu poate fi vorba, nici acum şi nici în viitor. USR are un proiect politic propriu pentru modernizarea României pe care îl va realiza împreună cu oameni devotaţi interesului public, neafectaţi de vechile metehne ale politicii, aşa cum sunt cei care vin alături de noi”, a fost mesajul transmis de Nicuşor Dan prin intermediul paginii sale de Facebook.
Liderul USR le-a transmis celor de la PNL că “în primul rând PNL este dator propriilor alegători cu o reformă internă”.