La câteva zile după ce s-a reînscris în partidul pe care l-a creat, Nicușor Dan a declarat marți, într-un interviu la Adevărul Live, că își dorește să fie candidatul unic al opoziției USR – PLUS – PNL pentru funcția de primar general al Capitalei, el precizând că a avut discuții în acest sens cu liderul liberal, Ludovic Orban.
„Singura şansă a dreptei – USR, PLUS, PNL- e să aibă candidat comun pentru Primăria Capitalei şi eu cred că sunt potrivit să fiu candidatul comun“, a spus Nicuşor Dan.
Iată câteva fragmente din interviu:
Sunteţi în continuare interesat de o candidatură la Primăria Capitalei?
Sunt în continuare interesat. În 2012 a fost un miracol la care a contribuit multă lume, adică o campanie să ducă în Bucureşti să ducă la un rezultat de 9%. În 2016 a fost un uriaş succes ca demersul din 2012, continuat cu mai mulţi oameni să ia 25% în Bucureşti şi şase luni mai târziu 10% la parlamentare. Dacă erau alegeri în două tururi, aveam mari şanse să fiu primar.
În 2020 suntem în altă paradigmă. Avem o experienţă din 2016 şi singura şansă a dreptei, adică USR, PLUS, PNL, să aibă candidat comun şi eu cred că sunt potrivit să fiu candidatul comun. Rămâne ca reprezentanţii acestor partide să agreeze ce cred eu. Cumva am parcurs două etape în care noi ne raportăm la publicul nostru. În prezent suntem la faza în care oamenii vor soluţii. Cred că alegerile din 2020 sunt despre ce colectiv de oameni pot să prezinte un colectiv de oameni, nu doar „oameni noi“.
De ce PNL, USR şi PLUS ar susţine un candidat din afară, nu din interior?
Cumva am răspuns. Cred că trebuie să ne uităm la ce doreşte publicul căruia noi ne adresăm. Cred că publicul vrea mai degrabă soluţii. Opoziţia actuală e obligată să aibă un singur candidat. Eu spun că principala competiţie pe dreapta trebuie să fie o competiţie de proiect.
Cum ar trebui să fie ales candidatul de dreapta?
Eu consider că trebuie să existe maturitate şi la candidaţi, şi la partide, pentru a fi ales candidatul care are cele mai mari şanse să câştige.
Dacă staţi mai prost în sondaje, vă retrageţi din cursă?
Aşa cum am spus: dreapta trebuie să aibă un singur candidat. Când o să fie un candidat consimţit, o să iau decizia.
Cereţi suportul USR pentru candidatura la Primăria Capitalei?
Evident, cum voi cere şi suportul PLUS şi suportul PNL. Pentru moment, sunt alegeri europarlamentare. După, stăm cu toţi la masă şi discutăm.
Citiți interviul integral pe Adevărul.ro: Nicuşor Dan: „Eu sunt potrivit să fiu candidatul USR-PNL-PLUS pentru Primăria Capitalei. Au existat discuţii între mine şi Ludovic Orban“ VIDEO