În plină pandemie, Parlamentul aprobă o nouă mărire de lefuri pentru bugetari. Este vorba despre funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Președinției, Secretariatului General al Guvernului (SGG) și Parlamentului.
Legea a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor – for decizional -, cu 150 voturi „pentru”, 71 împotrivă şi 8 abţineri.
Concret, proiectul legislativ modifică Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit textelor adoptate, „funcţionarii publici din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, precum şi funcţionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%”.
Astfel, a fost eliminată interdicţia cumulului acestei majorări cu cea acordată pentru activitatea legislativă.
De asemenea, personalul contractual din cadrul Președinției, Secretariatului General al Guvernului şi serviciilor Parlamentului beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.
Prin acest nou spor este vizată „eliminarea discriminării la care au fost supuşi funcţionarii respectivi, având în vedere specificul şi unicitatea atribuţiilor şi activităţii desfăşurate şi ţinând cont de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de statute, precum şi de dispoziţiile Codului administrativ, restricţii care, pentru majoritatea categoriilor de personal, se reflectă în diferenţe salariale”, se argumentează în amendamentele adoptate.
Vă invităm să citiți și…