Ludovic Orban a pierdut șefia PNL în fața contracandidatului său care are în mână pușculița Guvernului, premierul Florin Cîțu.
Astfel, Orban a obținut numai 1.898 de voturi (39,7%) la Congresul PNL desfășurat sâmbătă, în ciuda vocalilor săi susținători, care i-au huiduit continuu pe președintele Klaus Iohannis și pe premierul Cîțu, în timpul discursurilor susținute de către aceștia.
Totuși, scorul arată că o mare parte dintre liberali au avut curajul să rămână alături de Orban, în ciuda presiunilor făcute pe față atât de premierul Cîțu, cât și de președintele Iohannis, care și-a exprimat fără nicio reținere, în mod public, susținerea pentru acesta din urmă.
Cîțu a declarat, imediat după anunțarea victoriei: „Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Nu mă surprinde alegerea dvs, am spus din primul moment că echipa câștigătoare e singura soluție pentru PNL. Sumtem un partid unit și vom folosi toate resursele împotriva PSD, adversarul nostru politic. Împreună construim România liberală. Invit pe scenă toată echipa mea”.
Orban a anunțat că își ține promisiunea și va demisiona de la șefia Camerei Deputaților. În aceste condiții, îl lasă cu ochii-n soare pe Cîțu, care trebuie fie să bată palma cu PSD, fie să convingă USR PLUS să revină la guvernare – însă costurile pentru PNL vor fi enorme, în ambele cazuri.