Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

ANM: Cod Portocaliu și Galben de furtuni și ploi torențiale în toată țara, până duminică / 

Breaking News:
 

Orban o scaldă cu revenirea la alegerea președinților de CJ așa cum prevede legea

Premierul Ludovic Orban a găsit scuza perfectă pentru neintroducerea, în legea privind alegerea primarilor în două tururi – pentru care Guvernul își va angaja răspunderea în fața  Parlamentului -, a revenirii la procedura inițială prin care sunt aleși președinții de consilii județene (CJ) – respectiv de către consilierii județeni, prin vot.

Orban susține că pentru prevederea privind alegerea președinților de CJ ar exista o majoritate în Parlament.

“În privinţa alegerii preşedinţilor de consilii judeţene, din cauză că şi UDMR susţine această alegere a preşedinţilor de consilii judeţene, există o şansă foarte mare ca acest proiect de lege să iasă din defuncta Comisie de cod electoral. Există o majoritate favorabilă să se poată adopta pe cale parlamentară, dar vom analiza să vedem clar ce se întâmplă. Şi aici vrem să intervenim, în cazul în care prin tergiversări procedurale poate fi împiedicată adoptarea acestei modificări (…) adică, practic, respingerea Ordonanţei 40, cea care a reglementat schimbarea modului de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene. Şi poziţia noastră este foarte clară, vrem ca preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi de consilierii judeţeni”, a declarat premierul Ludovic Orban, duminică, într-un interviu acordat Hotnews.ro.

Amintim că Guvernul Dăncilă a modificat prin ordonanță de urgență (OUG 40), în 3 iunie 2019, Legea alegerilor publice locale, astfel încât președinții de CJ să fie aleși uninominal, într-un singur tur de scrutin.

Iar cei 6 președinți de CJ ai PNL au cerut în scris acest lucru, ei fiind demascați de fostul vicepremier PSD Daniel Suciu.

Acum, Ludovic Orban este convins că legea va fi corectată în Parlament, existând pentru aceasta o majoritate – deși, pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, el a ales asumarea răspunderii.

Proiect de lege, adoptat de Guvern:

Orban: Am decis să ne angajăm răspunderea pe alegererea primarilor în două tururi

OUG 40/2019 a fost cerută și de baronii PNL

Amintim că Guvernul Dăncilă a modificat legea electorală, în 3 iunie 2019, prin OUG 40 (vezi document la finalul articolului), astfel încât peședinții de CJ să fie aleși uninominal, într-un singur tur de scrutin. Până acum, ei erau aleși prin vot de consilierii județeni.

Vicepremierul de atunci, Daniel Suciu (PSD), i-a demascat pe liberali, declarând că au fost de acord cu acest act normativ inclusiv președinții de CJ aparținând PNL.

Suciu îi demască pe liberali: Au fost de acord cu OUG 40/2019 inclusiv președinții de CJ ai PNL

Download (PDF, 5.42MB)

17 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv