PNL a decis, luni seară, să înceapă negocierile cu PSD pentru formarea unei majorităţi parlamentare, care să ducă la învestirea unui nou guvern
La finalul ședinței de luni a BPN, premierul demis Florin Cîțu nu a făcut nicio declarație, dar a trimis un comunicat în care invocă faptul că „PNL trebuie să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depăşită criza politică şi sanitară”.
„A rămâne la guvernare nu e un scop în sine pentru PNL, ci este o necesitate pentru ducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor asumate în programul de guvernare. Negocierile vor avea loc începând de mâine, cu o fişă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL”, se mai arată în comunicat.
Principiile care nu vor fi negociate:
- formarea unei majorități în jurul PNL, cu premier liberal
- PNRR este un proiect național, asumat de România și aprobat de Comisia Europeană
- Stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat față de Comisia Europeană
- nicio taxă mărita, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri
- continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum și reforma administrativă
- realizarea reformelor asumate pe tema justiției și închiderea MCV
- reforma statului
- menținerea parcursului european și euro-atlantic și a parteneriatului strategic cu SUA.
Liberalii mai pretind ca orice majoritate să respecte parteneriatul PNL cu preşedintele Klaus Iohannis: „Respectarea parteneriatului cu preşedintele României este o solicitare absolut necesară pentru ca aceste discuţii să poată avea rezultate concrete”.
În acest fel, PNL se asigură că Iohannis nu riscă suspendarea, pentru care AUR a început să trângă semnături.
PSD a anunțat, la rândul său, condițiile pe care le impune PNL pentru formarea noului guvern. Prima și cea mai importantă este ca Florin Cîțu să nu fie premier – ceea ce „echipa câștigătoare” nu va accepta.