Conducerea PNL a validat vineri după-amiază, în Biroul Executiv (BEx) Național, lista miniștrilor Cabinetului minoritar pe care îl va propune Parlamentului generalul în rezervă cu 4 stele, Nicolae Ciucă, premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis.
Pe lista miniștrilor figurează pentru portofoliul Justiției Alina Gorghiu, cea care inițiase în Parlament un proiect de lege – pentru care chiar reușise să obțină o largă majoritate la votul de adoptare în Senat – privind executarea la domiciliu a condamnării la închisoare în cazul pedepselor de până la 7 ani.
Iohannis și Cîțu vor să o impună ministru la Justiție pe Gorghiu, care voia închisoare la domiciliu pentru infractori
Însă Ciucă a recunoscut, chiar în conferința de presă de la finalul ședinței BEx, că nu are nicio șansă la vot în Parlament: „Matematic, Guvernul nu are cum să treacă”.
El a admis, indirect, și faptul că „echipa cîștigătoare” nu l-a lăsat că negocieze refacerea Coaliției: „Mă întrebați pe mine de ce nu am avut un mandat flexibil?”.
În aceste condiții, Cîțu își vede visul de premier interimar, dar continuă cu vrăjelile: „Eu cred că vom găsi o soluție până săptămâna viitoare. Vom discuta cu fiecare parlamentar în parte pentru a da susținere acestui guvern. Acum doi ani de zile, când a fost dat jos Guvernul Dăncilă, părea că nu se poate – și s-a întâmplat”.
Miniștrii propuși de PNL:
- Dan Vîlceanu – Finanțe
- Alina Gorghiu – Justiție
- Lucian Bode- Interne
- Nelu Tătaru – Sănătate
- Bogdan Aurescu- Externe
- Marcel Boloș – Transporturi
- Raluca Turcan – Muncă
- Cătălin Predoiu – Apărare
- Virgil Popescu – Energie
- Sorin Cîmpeanu – Educație
- Bogdan Gheorghiu – Cultură
- Mircea Fechet – Agricultură
- Robert Sighiartău – Digitalizare
- Florin Roman – Economie
UDMR primește un minister în plus
UDMR va primi un minister în plus – cel al Fondurilor Europene. Iată cine sunt membrii săi în guvernul propus de Ciucă:
- Kelemen Hunor – vicepremier
- Hegedus Csilla – Fonduri Europene
- Barna Tanczos – Mediu
- Attila Cseke – Dezvoltare regională
- Eduard Novak – Tineret