PNL se poziționează tot împotriva USR, înaintea audierii în comisiile de specialitate ale Parlamentului a miniștrilor propuși de premierul desemnat Dacian Cioloș în guvernul monocolor.
„Ne vom abține de la vot”, a declarat, marți, premierul demis Florin Cîțu.
Votul în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului va avea loc miercuri, și este nevoie de 234 de voturi pentru ca guvernul să treacă de Parlament.
Cîțu a mai spus că Biroul Executiv (BEx) al PNL a decis, luni seară, că liberalii vor asigura cvorumul în plen, dar nu vor vota Guvernul minoritar USR.
În ceea ce privește viitorul Guvernului, Cîțu a spus: „PNL va încerca să facă majoritate în jurul PNL, începând de mâine”.
Întrebat dacă va negocia și cu USR, Cîțu a spus: „Avem discuții tot timpul”,
„PNL, în această coaliție, are funcția de premier”, a mai declarat el, întrebat dacă propunerea liberalilor este ca el să rămână prim-ministru, deși a fost demis prin moțiune de cenzură, cu un scor istoric de 281 de voturi.
Întrebat dacă va face un pas în spate, Cîțu a replicat: „Nu înțeleg asta cu „pasul în spate”, toți trebuie să facem un pas în față”.