Premierul Florin Cîţu a negat, sâmbătă, existența unor tensiuni cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pe tema priorității la vaccinare a bolnavilor cronici și a pensionarilor, susținând că „obiectivul nostru trebuie să fie acela de a vaccina câţi mai mulţi români în perioada cea mai scurtă”.

„Nu există tensiuni. Da, ne mai contrazicem pentru că cred că informaţiile nu ajung întotdeauna la noi în acelaşi timp. Sunt câteva lucruri la care eu ţin foarte mult, campania de vaccinare eu o văd într-un mod pozitiv, nu sunt adeptul măsurilor punitive, când vine vorba despre o campanie de vaccinare care are ca scop să aibă câţi mai mulţi oameni vaccinaţi. În acelaşi timp, este adevărat că dacă există încălcări flagrante ale modului în care noi am decis să facem aceste vaccinări, atunci cei responsabili trebuie să răspundă. Eu până acum nu am primit informaţii că ar exista aşa ceva. Repet, obiectivul nostru este de a vaccina câţi mai mulţi români în perioada cea mai scurtă. Deci asta ar trebui să fie obiectivul şi pe acest lucru ar trebui să ne concentrăm”, a declarat Florin Cîţu, după ce a primit doza de rapel a vaccinului, la Spitalul “Dr. Carol Davila”.

Premierul Cîțu s-a vaccinat cu doza de rapel anti-COVID-19: ”Toată lumea trebuie să și-l facă”
Vlad Voiculescu trimite Corpul de control la centre: „30% din vaccinări sunt în afara platformei”
Vlad Voiculescu: Schimbăm strategia de vaccinare. Vârstnicii, bolnavii cronici și cei cu handicap, prioritari

Cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare anti-COVID-19 a început pe 15 ianuarie, dar se desfășoară cu sincope pentru bolnavii cronici și pensionari, după ce Guvernul a modificat Strategia de imunizare și a introdus noi categorii considerate „esențiale”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version