PSD reia marota plafonării prețurilor la energie, după mai bine de jumătate de an de noi scumpiri, timp în care oamenii lui Ciolacu l-au aplaudat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, au votat în februarie împotriva moțiunii depuse de USR împotriva acestuia, iar în iunie au mătrășit dezbaterea la a doua moțiune.

Demisia ministrului Virgil Popescu, cerută insistent: „Sub mandatele lui s-au scumpit constant energia, gazele, carburanții”

Comunicatul transmis de PSD, luni:

„PSD susține că se impune reluarea, la nivelul coaliției de guvernare, a discuțiilor privind aplicarea reglementării prețurilor la energie și gaze în România, pe o perioadă limitată. PSD revine cu această soluție, prezentată încă de la începutul anului, deoarece realitatea economico-socială o impune. Piața este profund distorsionată și nu oferă variante financiar-suportabile pentru economie, ceea ce înseamnă costuri suplimentare transferate în prețurile produselor pentru populație.

Specialiștii PSD urmăresc cu atenție evoluțiile din Europa, unde tot mai multe voci importante din economie susțin că, după 30 de ani de liberalizare, în actualul context critic, securitatea energetică nu poate fi lăsată la mâna pieţelor!      

Ciolacu e mulțumit cu compensarea de 50 de bani la 9,3 lei/l de motorină și 8,63 lei/l de benzină: „Avem al doilea cel mai mic preț din Europa”

Franța naționalizează EDF, cea mai mare companie franceză de utilități. Germania a adoptat legislația necesară preluării de către stat a companiilor în dificultate; deja a preluat temporar sucursala Gazprom și se pregătește să preia acțiuni de la o altă companie cheie din infrastructura sa energetică – UNIPER.

De aceea, credem că este momentul ca partenerii de coaliție să constate că liberalizarea pieței energetice, operațiune derulată în timpul guvernării de dreapta 2020-2021, a fost un eșec de proporții care le-a adus românilor doar scumpiri în serie.

PSD consideră că reglementarea pieței energetice reprezintă un instrument de importanță decisivă în efortul statului de a stopa avalanșa scumpirilor. Este o soluție care poate oferi mai mult spațiu Guvernului să se asigure că, la iarnă, oamenii și economia vor avea și își vor permite să plătească căldura, electricitatea și carburanții”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version