După cum bine știe toată lumea, deja, moțiunea de cenzură depusă de Opoziție împotriva guvernului Dăncilă a eșuat lamentabil.
S-au adunat doar 166 de voturi în favoarea moțiunii, deși era nevoie de 233 de voturi. Nici măcar toți cei pe care miza la sigur Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal și promotorul acestei moțiuni de cenzură, nu au aprobat demersul acestuia.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Orban a căutat să braveze și a aruncat cu cuvinte dure, că oricum asta nu-l costă nimic. Liderul PNL a ținut să precizeze că “moțiunea nu a trecut din cauza nesimțirii, a slugărniciei și a lipsei de responsabilitate pentru viitorul României”.
Însă Traian Băsescu, președintele de onoare al Partidului Mișcarea Populară, l-a pus imediat la punct pe Orban recomandându-i să-și găsească un alt loc de muncă, pentru că este paralel cu politica.
“Şică Mandolină la “un pas” să devină prim-ministru !
După şapte zile în care de trei ori pe zi ne explica pe toate televiziunile faptul că are negocieri sofisticate cu UDMR, ALDE, fracţiuni din PSD, minorităţi sau cu şmenarul politic Victor Ponta, astăzi am văzut rezultatul. Ne-au lipsit nu mai puţin de 67 voturi ca să treacă moţiunea.
Le-am dat pesediştilor ocazia ideală să-şi clameze legitimitatea exact când erau în colţ după eşecul revoluţiei fiscale şi condamnarea lui Dragnea care îi făcea să se sfâşie din interior.
Şică, tu pricepi câtă dezamăgire am produs oamenilor care ies zilnic în stradă în toată ţara, electoratului nostru care a crezut că tu chiar poţi negocia ceva cu partidele parlamentare?
Şică, decât să te mai dai preşedinte al partidului brătienilor, mai bine îţi cauţi un loc de muncă.
Salutare Şică. Ai fost la 67 voturi să devii prim – ministru”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.