Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, a fost condamnat joi la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru implicarea sa în celebrul dosar Bombonica.
Nu mai intrăm acum în detalii, pentru că deja toată lumea știe povestea dosarului respectiv. Vineri după-amiaza ar urma să aibă loc o ședință a Comitetului Executiv Național al Partidului Social Democrat.
Cele mai importante voci din PSD anunță dacă își mențin susținerea pentru Dragnea sau dacă decid de comun acord că ideal ar fi, pentru PSD, ca Dragnea să facă cel puțin un pas în spate.
Primele informații arată că se va merge pe ideea susținerii necondiționate a lui Dragnea.
Una dintre principalele sale susținătoare, Rovana Plumb, șefa organizației de femei a PSD, a anunțat deja public că “trebuie să avem susținere totală pentru președintele Liviu Dragnea. Cuvântul de ordine să fie solidaritate, unitate, element care conferă forță ca întotdeauna partidului nostru. Avem două angajamente după care trebuie să ne ghidăm – angajamentul faţă de cei care ne-au transferat încrederea lor pentru a guverna în folosul românilor şi de a pune capăt şirului abuzurilor. În ţara în care prezumţia de nevinovăţie poate fi suspendată este o ţară care va pierde, pentru că în curând, dacă prezumţia de nevinovăţie nu va fi respectată, este posibil ca libera exprimare şi ea să fie suspendată. Şi nu mai putem vorbi de democraţie. Sunt convinsă că Liviu Dragnea va acţiona ca şi până acum, în interesul ţării”.
Pe de altă parte, Rovana Plumb i-a taxat dur pe protestatarii din Piața Victoriei și nu numai: “Nu trebuie să ne bucurăm, să cântăm și să dansăm, de necazul unui om. Nu aș fi crezut ca după 28 de ani de la Revoluție să mai trăim momente în care ura să fie atât de mare”.