Ministrul Mediului, Tanczos Barna, „uită” că Guvernul din care face parte a aprobat, marțea trecută, taxa impusă prosumatorilor. Dar cum aceasta a stârnit un scandal uriaș, UDMR-istul face pe niznaiul, deși a participat la ședința Executivului.

PSD s-a sucit: Nu este de acord cu taxarea prosumatorilor de energie din surse regenerabile

„Fără taxă pe soare! Nu voi fi niciodată de acord cu o taxă impusă prosumatorilor. În momentul de faţă nu există o asemenea taxă, dar nici nu voi susţine niciodată, pentru că am făcut eforturi prea mari şi prea multe pentru a creşte numărul prosumatorilor”, a spus ministrul, la Comisia parlamentară pentru mediu şi echilibru ecologic.

Drulă: „Taxa pe soare” este o sfidare la adresa românilor în plină criză energetică

Tanczos Barna a precizat că peste 30.000 de dosare au fost evaluate în cadrul programului Casa verde – panouri fotovoltaice 2022, şi au finanţarea acordată.

A evitat, totuși, să spună  că evaluarea dosarelor s-a făcut cu o întârziere de un an, iar Agenția fondului pentru Mediu, aflată în subordinea sa, a trebuit să externalizeze această activitate, după ce a tărăgănat 6 luni aprobarea dosarelor. 

Ministrul nu se grăbește nici acum: „Problema sistemului trebuie rezolvată în timp. Putem ajunge la un moment dat la un nivel la care prosumatorii vor exercita o presiune pe sistemul de transport, dar nu este treaba Ministerului Mediului, cu siguranţă Ministerul Energiei va găsi soluţii tehnice, alături de ANRE, de firmele de specialitate care administrează reţelele de transport”.

Despre cei care au obţinut calitatea de prosumatori, el a spus: „ Există o secţiune îngustă în procedură în obţinerea calităţii de prosumatori, unde depinde totul de răspunsul societăţii de transport Electrica sau alte societăţi care sunt în faţa unor provocări majore şi ei pentru că zecile de mii de dosare aprobate la nivel de AFM acum se mută la pentru răspuns la societăţile de profil. Până la sfârşitul anului, AFM a promis că va termina toate cele 45.000 de dosare, în momentul de faţă sunt undeva la 10.000 care sunt în evaluare. Până la sfârşitul lunii decembrie programul va fi închis cu toate aprobările şi respingerile pe toate cele 45.000 de dosare”.

Tanczos Barna a susţinut că estimările prevăd „o avalanşă de câteva sute de mii de cereri” privind panourile fotovoltaice la următoarea sesiune de deschidere, “dacă nu se închide în 2 sau 3 minute aplicaţia”.

„Am decis să regândim sistemul de implementare, pentru că 300.000 – 400.000 de fotovoltaice pentru case nu pot fi gestionate de o instituţie centrală. Asta ar însemna să angajăm sute de oameni, să ne organizăm şi în teritoriu, asta ar însemna să cheltuim foarte mulţi bani publici pentru a construi o nouă instituţie care să implementeze un asemenea program. Am avut multe discuţii cu asociaţia municipiilor, cu asociaţia comunelor, oraşelor şi am ajuns la concluzia că putem implementa acest program împreună, prin descentralizare. Asta va însemna un sistem informatic în care se înscriu toţi potenţialii beneficiari, se creează ordinea la nivel de comună, UAT, oraş, se prealocă sumele din buget pentru primărie şi se asigură finanţarea sută la sută şi primăria mai departe verifică documentele, face procedura, semnează contractul şi face plata. Am avea în felul acesta peste 3.000 de agenţi de implementare”, a explicat ministrul.

Tanczos Barna a promis că sunt pregătite câteva miliarde de lei pentru acest program, în proiectarea bugetului pe 2023.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version