Ziua Unirii Principatelor (157 de ani) este serbată la Iaşi în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Dacian Cioloş, cei doi fiind hiuduiţi în Bucureşti din Piaţa Victoriei din de câteva mii de pensionari militari nemulţumiţi că Executivul le-a umblat la pensiile speciale.

iohannis, ciolos

UPDATE ora 11.35: Primul a ajuns în Piaţa Unirii din Iaşi premierul Dacian Cioloş, la ora 11.28, iar câteva minute mai târziu, preşedintele Iohannis. La eveniment mai iau parte președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea (preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, lipseşte), miniștri din cabinetul Cioloș, precum și primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă.

Totodată, la Iaşi au sosit  circa 300 de tineri din Republica Moldova, care cer “unirea Basarabiei cu Țara Mamă”. Ei sunt membrii a 6 organizații, printre acestea fiind “Onoare, Demnitate și Patrie, “Tinerii Moldovei”, “Uniți sub tricolor”, Grupul “Fapte nu vorbă”.

Un protest similar fusese anunţat şi în Piaţa Unirii din Iaşi, însă manifestanţii s-au înţeles cu şeful statului să îi trimită în mod paşnic revendicările şi să nu umbrească sărbătoarea.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în mandatul preşedintelui Traian Băsescu, el fiind huiduit la Iaşi în 24 ianuarie 2012 nu numai de rezerviştii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate condus de Mircea Dogaru – care se afla la Bucureşti într-un miting şi marş care a asediat sediul Televiziunii Române.

Motivul era acelaşi: pensiile speciale pe care militarii le pretind, deşi ei pot ieşi la pensie la 45 de ani.

Acum, rezerviştii lui Dogaru au ameninţat cu proteste încă din 28 decembrie 2015, când au ieşit din nou în stradă. Mitingul de la Guvern a fost organizat în ciuda faptului că se ştia că nicun politician nu va fi în Bucureşti – unde, de altfel, nu are loc nicio manifestaţii de Ziua Unirii Principatelor.

Parlamentul le-a aprobat din nou militarilor pensii speciale iar preşedintele Iohannis a promulgat legea, numai că Guvernul Cioloş a modificat, printr-o Ordonanţă de urgenţă, baza de calcul – de la 65% din salariu, şi nu de la 80% din venit (unde sunt incluse nenumăratele sporuri).

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version