UPDATE: Opoziția a respis, cu 194 de voturi – față de numai 181 ale PSD – ordinea de zi privind calendarul moțiunii. În aceste condiții, Birourile Permanente s-au reunit din nou și au stabilit ca moțiunea de cenzură să fie citită joi și votată joia viitoare,
 
Birourile permanente reunite ale Parlamentului, conduse de PSD, au fixat pentru miercuri la ora 15.00 citirea moțiunii de cenzură și pentru sâmbătă la ora 11.00 dezbaterile și votul, astfel încât, fiind zi nelucrătoare, să lipsească parlamentari din Opoziție iar demersul de dărâmare a Guvernului Dăcilă să eșueze.
 
 
Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a ieșit la rampă spunând că „Au mai fost moțiuni care au fost citite și duminica”.
 
„Cei 237 care au semnat înseamnă că au și citit ce au semnat. (…) Dacă e o urgență pentru a debarca acest guvern, putem veni și sâmbătă. Regulamentar, se vine la trei zile de la prezentare. Regulamentar, vine data de sâmbătă. Înțeleg că este o urgență să fie debarcat acest guvern. pentru noi este o urgență să arătăm că acești 237 care au semnat nu vor vota. Noi ne bazăm pe faptul că noi vom veni la această moțiune de cenzură și nu vom vota”, a spus Florin Iordache.
 
El susține că cei patru parlamentari din PSD care au semnat moțiunea de cenzură va trebui să își asume, iar parlamentarii PSD vor fi prezenți sâmbătă, dar nu vot vota.
 
„Fiecare își asumă. Fiecare coleg care a semnat are libertatea de a semna sau nu. Vom avea o discuție la nivel de partid. Noi trebuie să fim prezenți, tocmai de a da un semnal”, a adăugat Iordache.
 
El a admis că, dacă sâmbătă nu va fi cvorum, atunci va fi convocată o nouă ședință a Birourilor reunite și va fi stabilit un alt calendar.
 
Turcan: „PSD se comportă ca în epoca lui Liviu Dragnea”

Decizia este contestată de opoziție, Raluca Turcan afirmând că„PSD se comportă ca în epoca lui Liviu Dragnea”.

„Așa cum am anticipat, conducerea Camerei se comportă abuziv, la fel ca în epoca Dragnea. (…) Dacă d-na Dăncilă și PSD ar avea legitimitatea, nu ar trebui să recurgă la asemenea tertip infracțional. Vom mai asista la tot felul de șicane, de blocaje. Fiecare zi reprezintă pentru PSD-iști încă o zi la care sunt racordați la supapa banilor publici”, a precizat ea.

turcan a evitat să spună care va fi strategia Opoziției: „Nu vă spunem acum care sunt pașii. (…) Așa cum am acționat unitar, așa vom proceda și în continuare, unitar”.

„Domnul Florin Iordache conduce abuziv și la șmechereală”, a mai spus ea.

Stelian Ion (USR): „I-am mobilizat pe toți. Moțiunea va trece”

La rândul său, Stelian Ion, de la USR, a asigurat că parlamentarii partidului său sunt mobilizați și gata să vină la muncă, dar o decizie privind strategia opoziției va fi luată de comun acord cu celelalte partide care au semnat moțiunea.

„I-am mobilizat pe toți – că vin sâmbătă, că vin duminică, că vin noaptea, vor fi prezenți la votul moțiunii. Ei (PSD-iștii, n.r.) consideră că au făcut o mare realizare punând moțiunea sâmbătă. Vom vedea că moțiunea trece”, a precizar Stelian Ion.

Ponta:„Este ilegal. Vom vota moțiunea luni”
 
Liderul Pro România, Victor Ponta, a spus că decizia impusă de PSD este ”ilegală și împotriva regulamentului”. El a comentat că, dincolo de Iordache și alții din PSD, ”mai suntem și oameni normali”.
 
”O s-o dezbatem și o s-o votăm luni (moțiunea de cenzură – n.red). Nu contează ce au votat ei, pentru că este ilegal și împotriva regulamentului”, a declarat Victor Ponta, la finalul ședinței birourilor permanente ale celor două Camere.
 
Moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie la adresa Guvernului Dăncilă are 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, UDMR, PRO România, ALDE, doi deputaţi ai minorităţilor naţionale, patru parlamentari PSD şi un deputat independent.
 
Guvernul este demis dacă moțiunea de cenzură este adoptată prin votul a jumătate plus unu din numărul total al deputaților și senatorilor, respectiv 233 de parlamentari.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version