USR critică traseismul politic la care a apelat PNL în Parlament pentru a-și mări grupul de deputați și senatori.
Astfel, nu mai puțin de 13 parlamentari (9 deputați și 4 senatori” au „migrat în PNL de la PSD și ALDE, acuză Claudiu Năsui, deputat USR, într-o postare pe Facebook.
Publicăm integral postarea și ilustrația:
„11,5% din actualul grup parlamentar PNL provine din PSD sau ALDE, fix adversarii pe care îi antagonizau înainte
Cei care condamnă traseismul și dau vina pe predecesorii lor nu au nicio problemă să ii primească pe arhitecții dezastrului în mijlocul lor. Vorbim deja de o masă critică primită în PNL din rândul celor care au votat unele din cele mai nocive modificări legislative ale ultimilor ani.
Printre proaspeții liberali se numără și fostul senator ALDE Viorel Ilie, un apropiat de-al lui Dragnea și un apărător al modificărilor legislative ale acestuia.
Lista continuă cu alți 3 senatori și 9 deputați, asta doar în rândul celor care au trecut oficial spre grupul parlamentar al partidului național liberal. Nu mai vorbim de „independenții” care merg fie spre un partid, fie spre altul, în funcție de ce li se oferă și sunt folosiți strict ca masă de votare, nu ca reprezentanți ai intereselor românilor care i-au pus acolo.
De ce sunt atât de neclare liniile de demarcație în politica românească? Ei bine, partidele tradiționale au o istorie comună, iar aici mă refer la o continuă migrație a membrilor dintr-o parte în alta. Doar pentru că cineva a fost ani buni în PSD nu înseamnă că nu a plecat din PNL, sau invers.
USR reprezintă o alternativă în adevăratul sens al cunvântului deoarece aceste metehne vechi ale politicii românești nu au ajuns să ne afecteze. Reformele pe care le propunem sunt unele curajoase care nu depind de relațiile cu actualii sau vechii colegi din diferite partide.
Interesele USR sunt interesele românilor care ne-au votat și care au crezut în noi”.