Conducerea Universităţii Bucureşti a decis să facă o nouă cerere către ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, pentru a obţine retragerea titlului de doctor acordat fostului premier Victor Ponta.
Este a treia oară când Universitatea Bucureşti vrea ca titlul de doctor să-i fie retras lui Ponta. Cei de la Universitatea Bucureşti se bazează pe noua legislaţie, care prevede ca acordarea şi retragerea titlurilor de doctor vor fi în atribuţiile instituţiei organizatoare.
Totuşi, titlurile de doctor acordate până acum, prin ordin de ministru, nu vor putea fi retrase de rector, ci tot de ministrul Educaţiei, printr-un ordin.
Ministrul Adrian Curaj susţine că “un ministru nu mai poate ocoli retragerea unui titlu, odată ce rectorul universităţii în cauză a semnat decizia, iar aceasta a fost avizată de Comisia de Etică a Universităţii”.
Însă Victor Ponta este pregătit să atace în instanţă o eventuală retragere a titlului de doctor şi este convins că “voi câştiga iar în justiţie, aşa cum am mai câştigat şi până acum”.
Ponta îi acuză, însă, pe şefii Universităţii Bucureşti de practici comuniste şi a postat în acest sens un mesaj extrem de dur pe pagina sa de Facebook.
“În anii ’50, comuniştii veniţi la conducerea Universităţii din Bucureşti dădeau afară oamenii pe criterii strict politice! În 2011, câţiva securişti au fost impuşi de Băsescu la conducerea Universităţii şi de atunci fac acelaşi lucru – decizii pe criterii strict politice (de patru ani se ocupă DOAR de teza mea începută în 1999 şi finalizată în 2003, cu un subiect “Curtea Penală Internaţională” pe care DOAR eu l-am tratat în acei ani, au făcut o Comisie DOAR pentru mine şi cer retragerea unui titlu obţinut legal DOAR pentru mine)! Nu mă consolează faptul că voi câştiga iar în justiţie (aşa cum am mai câştigat deja până acum)! Regret că România are, în 2016, metode şi mentalităţi tipice anilor ’50/ că instituţii fundamentale sunt conduse de oameni “dirijaţi” de propriile lor slăbiciuni şi “schelete din dulap”/ şi regret că numele Universităţii este murdărit tocmai de cei care ar trebui să îl apere/ sunt bucuros că Facultatea de Drept a refuzat să fie implicată în această răfuială politică! Şi în anii ’50 şi în 2016 ticăloşia are şi oameni care nu se lasă speriaţi!”, este mesajul transmis de Ponta.