Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, susține că nu există vreun conflict între el și premierul Florin Cîţu, după ce săptămâna trecută a publicat pentru prima dată de la începutul pandemiei numărul testelor efectuare în fiecare județ şi al centrelor de vaccinare, iar premierul a anunţat că trimite Corpul de control să vadă dacă MS respectă legea.

Voiculescu a dat lămuriri, luni, pe facebook:

„Ministerul Sănătății a publicat joi, în premieră, date referitoare la pandemie și vaccinare: pentru prima dată, am oferit publicului informații absolut firești și nefiltrate, de interes public. Vorbim de date privind pandemia, defalcate pe județe, și pe centre de vaccinare.

Pentru a lămuri rapid poziția mea, iată mai jos ideile principale:
 
1.  Transparența deranjează.
 
Premierul a fost interpelat pe acest subiect de o instituție a statului și a solicitat, procedural, Corpul de Control să verifice dacă nemulțumirea este justificată. Vreau să subliniez că aș fi făcut la fel: nu există nici un conflict între mine și premierul Florin Cîțu.
 
2.  Transparența nu este negociabilă.
 
Am deschis ușa cabinetului de ministru și am permis accesul unui cameraman la aproape orice întâlnire în fiecare zi a mandatului din 2016. Am cerut transparență atunci când eram în societatea civilă și, mai apoi, din opoziție. Am cerut transparență atunci când guvernul ne mințea că nu lipsesc medicamente pentru bolnavii de cancer ori pentru victimele de la “Colectiv”. Am cerut transparență atunci când se ascundeau achiziții de miliarde.
 
Nu o să mă opresc acum. Pentru asta am intrat în politică: nu să perpetuez niște reguli proaste, ci să le schimb – în măsura în care pot.
 
3. Transparența și democrația sunt inseparabile.
 
România este incă din 2013 membră a inițiativei internaționale „Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă “ – “Open Government Partnership”, al cărei scop principal este transparentizarea datelor pentru reutilizare. România are un portal de date deschise și planuri naționale pe domenii, inclusiv sănătate, că să publice cât mai multe date. Din 2007, România are o lege, Legea 109, pentru deschiderea datelor din sectorul public.
 
De asemenea, Legea 544/2001 spune expres care sunt excepțiile de la comunicarea sau deschiderea datelor, acestea fiind exprese și limitative. Informațiile publicate de Ministerul Sănătății nu au caracter secret și nu se încadrează în excepțiile Legii 544.
 
4. Transparența nu este doar un cuvânt, e un principiu fundamental în care cred.
 
În țara în care doar 9% dintre oameni au încredere unii în ceilalți și sub 15% au încredere în Guvern și în Parlament, transparența este o promisiune de onestitate față de oameni și o dovadă de încredere între cetățenii plătitori de taxe și autoritățile remunerate din această sursă.
 
În plus, pentru a reuși să învingem pandemia cu care ne confruntăm, avem nevoie nu doar de activitatea guvernului, dar și de cooperarea dintre instituții și cetățeni. Pentru ca aceasta cooperare să funcționeze, este important ca cetățenii să știe clar ce face guvernul oricând este posibil.
 
În concluzie, cineva va trebui să găsească un motiv pentru care să nu mai publicăm aceste date, nu noi să oferim un motiv pentru care facem un gest 100% normal.
 
PS. Nu cunosc sursă sesizării dar, în spiritul transparenței, aștept să aflu și eu pe cine am supărat și, mai ales, de ce 😉”.
 
Cîțu trimite Corpul de control la MS, care a publicat nr. de teste. Voiculescu: „Nu există date secrete”
Iată epopeea vaccinării, orchestrată de premierul Cîțu:
Cîțu dă liber, în Etapa a II-a, „specialilor” din SRI, SIE, SPP și STS să-și facă centre proprii de vaccinare

Bolnavii cronic cu vârste de peste 55 de ani și pensionarii programați pe platforma „românilor de rând” au fost amânați cu două săptămâni, de la începutul lui februarie.

Vaccin pentru pensionarii și bolnavii cronic, abia de la 1 martie

De la 1 martie va reîncepe vaccinarea bolnavii cronic și pensionari, după ce se va da drumul la programările pe platformă începând din 27 februarie.  

Programări date din nou peste cap: 100.000 de vaccinări amânate, inclusiv pentru bolnavii cronici

După blocajul înregistrat din cauza lipsei de vaccin, campania de imunizare a reînceput în urmă cu o 10 zile, însă numai pentru circa 200.000 de persoane cu vârste între 18-55 de ani, care au putut primi prima doză de vaccin AstraZeneca, urmând ca numărul lor să crească la 500.000, în funcție de dozele care vor ajunge în România.

Vaccinarea anti-COVID reîncepe doar cu doze AstraZeneca. Gheorghiță: „Alte locuri nu sunt disponibile”

Amintim că, pe 30 ianuarie, la o zi după ce col. Gheorghiță a amânat de la vaccinare 66.000 de bolnavi cronici deja programați, ministrul Sănătății l-a convins pe premierul Cîțu – sub comanda căruia se desfășoară campania de imunizare – să-i scoată pe „esențiali” din fața celor care au viața pusă în pericol fără vaccin.

Vlad Voiculescu: Schimbăm strategia de vaccinare. Vârstnicii, bolnavii cronici și cei cu handicap, prioritari

Ministrul Sănătății declara, la acea dată: „Am verificat din nou statisticile recente și 85% din decese sunt la persoane de peste 65 de ani. 95,1% din decese sunt la persoane care aveau deja boli cronice. Avem acceptul premierului ca în perioada următoare, în luna februarie, pentru toate locurile noi din platforma de vaccinare eligibili să fie doar vârstnici, cei cu boli cronice, cei cu handicap”.

Așadar, decizia privind prioritatea maximă a bolnavilor cronic și pensionarilor este valabilă doar până la 1 martie, dată la care se revine la categoriile stabilite printr-o Hotărâre de Guvern care a adăugat angajații din serviciile secrete n categoriile de „speciali”.

Pe 27 ianuarie, la Guvernul Cîțu a adoptat HG nr. 12, în care a introdus noi categorii de persoane în Etapa a II-a de vaccinare dedicată inițial pensionarilor și bolnavii cronici – deși aceștia nu reușeau să se programeze, deoarece nu existau locuri libere pe platforna națională.

Românii vulnerabili nu reușesc să se programeze la vaccinare, dar sunt năpădiți de noile categorii incluse de Guvern
Potrivit noii HG 12/2021, Guvernul Cîțu a extins numărul categoriilor, astfel: 
Etapa a II-a de vaccinare
Populația cu grad ridicat de risc
a) Adulți cu vârsta peste 65 de ani;

b) Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate;

Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:
c) Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);

d) Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;

e) Personalul din sectorul economic vital:

– Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);

– Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;

– Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;

– Unități de producție, transport și distribuție gaze;

– Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;

– Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;

– Transport de persoane și mărfuri;

– Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;

– Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);

f) Personalul din unitățile de învățământ și creșe;

g) Personalul poștal și din servicii de curierat;

h) Personalul cultelor religioase;

i) Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);

j) Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version