O adevărată tragedie s-a produs, marți dimineața, la cariera de piatră din satul Bologa, județul Cluj.
Un angajat al carierei, în vârstă de doar 31 de ani, a murit după ce s-a prăbușit de la o înălțime de circa 100 de metri. Trupul bărbatului a fost găsit de colegii de muncă. Aceștia au sunat de urgență la numărul unic 112.
Autoritățile locale au trimis la fața locului o ambulanță, un echipaj de pompieri, polițiști și inspectori ai muncii. Din păcate, medicii nu au mai putut decât să constate decesul.
S-a stabilit că victima era din Morlaca, o localitate aflată în apropiere. Urmează să se stabilească dacă tânărul lucra cu acte în regulă și dacă i s-a făcut protecția muncii.