Un copil de 8 ani, din Cluj, a ajuns în stare gravă la spital, joi seara, după ce a fost mușcat de patru câini.
Băiețelul a pătruns în incinta unei societăți comerciale din Câmpia Turzii și a fost atacat de cei patru câini pe care proprietarii firmei îi țineau în curte pentru a asigura paza.
Băiatul a fost transportat de urgență la o unitate medicală din Câmpia Turzii, dar pentru că rănile erau extrem de grave a fost dus la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Cluj.
Băiatul a fost supus, în noaptea de joi spre vineri, unei intervenții chirurgicale care a durat mai bine de șase ore. Medicii au vrut să găsească soluții pentru a-i opri hemoragiile, băiatul prezentând cel puțin 20 de mușcături, inclusiv la nivelul feței.
Proprietarul societății comerciale s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.