Descoperire macabră făcută de mai mulţi trecători în Parcul IOR din Bucureşti.
Temperaturile ridicate din ultimele zile au dus la topirea zăpezilor acumulate, iar în parcul amintit a fost descoperit, sub un morman de zăpadă, trupul neînsufleţit al unei femei de circa 50 de ani.
Conform anchetatorilor care au preluat cazul, femeia era îngheţată, avea o haină de blană şi avea deasupra un cearşaf cu monogramă. De asemenea, avea lângă ea o geantă în care era o hârtie cu numele şi adresa ei, iar în buzunare avea suma de 55 de lei.
Poliţiştii susţin că femeia fusese dată dispărută în urmă cu aproape o lună. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală “Mina Minovici”, pentru a se efectua autopsia şi a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Anchetatorii susţin că verificările vor continua pentru a se stabili dacă a fost vorba despre o crimă, o sinucidere sau un accident.