Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că nu s-a aflat ea în autoturismul cu număr de înmatriculare aparţinând PMB, ce a fost surprins că circula neregulamentar pe linia tramvaiului 21, imaginea făcând deliciul internauților.
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) precizează, marți, că angajatul surprins că încalcă regulile de circulaţie a fost concediat.
”Primarul general, Gabriela Firea, nu circula şi nu a circulat niciodată cu acest autoturism, edilul Capitalei având la dispoziţie o maşină Dacia Duster. La volanul autoturismului respectiv se afla un angajat al PMB care, în urma incidentului, a fost concediat. Întrucât imaginile propagate în mediul online sunt însoţite de un mesaj fals, tendenţios, care aduce grave prejudicii de imagine primarului general, Gabriela Firea, edilul şef îşi rezervă dreptul de a-i acţiona în judecată pe autorii acestor mesaje denigratoare”, se arată într-un comunicat al PMB transmis redacției.