Guvernul a alocat, în ședința de miercuir, fondurile necesare asigurării alimentării cu energie termică în sistem centralizat în Arad, Bihor, Constanța și Galați.
Executivul răspunde astfel solicitărilor venite din partea autorităților publice locale.
Sumele au fost alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, printr-o Hotărâre, astfel:
- 16 milioane lei pentru municipiul Arad, județul Arad;
- 25 de milioane lei pentru municipiul Oradea, județul Bihor;
- 25 de milioane lei pentru municipiul Constanța, județul Constanța;
- 17,741 milioane lei pentru municipiul Galați, județul Galați.
Cu fondurile alocate se suplimentează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2016.