Magdalena Şerban, femeia acuzată că a comis o crimă odioasă la staţia de metrou Dristor 1, a ajuns să fie internată sub supraveghere psihiatrică la Spitalul Penitenciar Jilava.
Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că, marţi seara, a aruncat o tânără de 25 de ani în faţa unui metrou.
Fratele criminalei, Lucian Şerban, a povestit la Wowbiz despre calvarul trăit de întreaga familie Şerban în ultimii ani. Precum mama lor, Lucian merge şi el pe ideea că sora lui a fost agresată sexual în perioada în care a muncit în Spania şi că astfel a acumulat o ură faţă de ceilalţi oameni.
“Din păcate, sora mea a devenit o persoană violentă după ce s-a întors din Spania. Nu ştiu exact ce a făcut acolo, dar ea a mai fost internată la psihiatrie. Era violentă. A sărit să ne bată şi pe noi. A aruncat cu pietre în mama. Sărea la bătaie. Era agresivă. Eu m-am trezit de mai multe ori că mă suna pentru a mă înjura şi a mă ameninţa”, a fost mesajul transmis de fratele criminalei.
Acuzat de femeie că a violat-o în urmă cu mai mulţi ani, Lucian Şerban neagă vehement acest scenariu: “Spune că am violat-o când avea 5 ani. Păi eu atunci aveam 6 ani. Despre ce vorbim?”.