În fiecare an, pe 4 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Animalelor.
Cu această ocazie, duminică, pe 8 octombrie, iubitorii de animale din Sectorul 1 sunt invitaţi la o campanie de adopţie a câinilor fără stăpân.
Evenimentul va avea loc la Ringstar Club, pe Şoseaua Odăi nr. 6, între orele 08.00 şi 15.00. La adăpostul respectiv sunt peste 700 de câini care sunt nerăbdători să-şi găsească un stăpân.
Conform Primăriei Sectorului 1, patrupedele oferite spre adopţie sunt strânse de pe străzi de Poliţia Animalelor Sector 1 şi provin din adăpostul administraţiei locale situat pe Şoseaua Odăi nr. 3-5.
Persoanele care doresc să adopte un câine fără stăpân trebuie să aibă asupra lor buletinul de identitate. Câinii sunt vaccinaţi, sterilizaţi, le-au fost montate microcipuri şi au carnete care dovedesc că sunt clinic sănătoşi.
Campania de adopţie este organizată în cadrul evenimentului “Bucharest Trofy 2017”, iniţiat de Asociaţia “Doberman Club România” cu sprijinul Poliţiei Locale Sector 1.
De asemenea, bucureştenii care vor să adopte un câine o pot face pe toată durata anului direct de la adăpostul din Şos. Odăi de luni până vineri între orele 09.00 şi 14.00.
Actele de adopţie sunt întocmite pe loc, patrupedele putând fi preluate direct de potenţialii proprietari. Pentru mai multe informaţii, persoanele interesate pot suna la numărul de telefon 021/490.40.07.