Aproximativ 200 de membri ai Sindicatului Liber Independent din RADET Bucureşti au început de miercuri pichetarea sediului Guvernului (în faţa Muzeului Antipa), între orele 12.00 – 14.00, în speranța că vor reuși ridicarea popririi de 100% impusă de Electrocentrale Bucureşti pe conturile Regiei, de la 1 aprilie.
„Nerezolvarea acestei situaţii devine catastrofală pentru cetăţenii Bucureştiului. Menţinerea popririi de 100% pe conturile RADET, lasă regia fără cea mai mică rezervă de bani, blocând toate activităţile necesare reparaţiilor în sistem, inclusiv cele de intervenţii la avariile care se produc zilnic. Am acţionat pe toate planurile. Am avut întâlniri cu toţi reprezentanţii instituţiilor implicate în această situaţie, mai putin cu Ministrul Energiei care nu vrea sa audă de pichetările sindicaliştilor şi nici de motivul acestora. Fără nici un rezultat.
Am fi organizat acţiunile de protest în faţa Ministerului Energiei, însă, din motive tehnice, Comisia de autorizare a evenimentelor şi acţiunilor cetăţeneşti a declinat cererea noastră. Începând de astăzi până pe 30 mai pichetăm în faţa sediului Guvernului României.
RADET este determinat să lupte pe toate planurile. Astfel, avem şi acţiuni în instanţă ce contestă modalitatea de stabilire a preţurilor pentru energie electrică şi termică în centralele de cogenerare de înaltă eficienţă, modalitate ce favorizează energia electrică. Nu ne vom opri până când nu se va înţelege că RADET trebuie privit dincolo de interesele politice şi că este un serviciu vital locuitorilor unei capitale europene“, a declarat Ioana Stoica, Preşedintele Sindicatului Liber Independent din RADET Bucureşti.