Timp de un an, trei poliţişti români participă alături de poliţişti din mai multe state la efortul internaţional de întărire şi dezvoltare a capacităţii de intervenţie a autorităţilor locale din Georgia şi Cipru.
Astfel, doi poliţişti iau parte la misiunea UE din Georgia (EUMM), iar un poliţist participă la misiunea ONU din Cipru (UNFICYP).
Poliţiştii români au o prezenţă activă şi desfăşoară împreună cu autorităţile locale activităţi de prevenire şi combatere a criminalităţii, acordă sprijin umanitar şi participă la misuni de menţinere a ordinii publice.
Participarea la misiunile internaţionale reprezintă rezultatul unui proces riguros de selecţie realizat atât în ţară, cât şi în cadrul misiunii, constituind în acelaşi timp o reconfirmare a profesionalismului poliţiştilor români.
În prezent, 37 de poliţişti români participă la 10 misiuni internaţionale, pe patru continente, sub egida Uniunii Europene, Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
Poliţia Română este un contributor de tradiţie în cadrul misiunilor internaţionale, prima misiune la care au participat poliţişti români fiind cea din Kosovo, în 1998.