Incident teribil petrecut în noaptea de luni spre marți în Masivul Retezat.
Un student de 27 de ani care desfășura activități de cercetare a avut nevoie de intervenția paramedicilor după ce a fost mușcat de o viperă.
Incidentul s-a produs în Rezervația Științifică Gemenele, iar o echipă de cinci salvamontiști a avut nevoie de o călătorie de trei ore pe jos pentru a putea ajunge la locul în care se afla victima.
Tânărul prezenta mușcături de viperă în zona gleznei. I-a fost administrat ser antiviperin și a fost transportat cu o targă specială până în locul de unde a putut fi preluat de un elicopter SMURD.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Deva. Este al doilea caz semnalat de autoritățile locale, după ce un cioban de 65 de ani a fost mușcat și el de vipere în urmă cu câteva zile.
Reprezentanții ISU Hunedoara atrag atenția că “cei care desfășoară activități în zonele montane ar trebui să acorde o maximă atenție regulilor specifice de protecție pentru că accesul este dificil, iar salvatorii ajung cu dificultate și au nevoie de o perioadă mai mare de timp pentru a interveni”.