Simona Halep a învins-o pe Serena Williams, sâmbătă, în finala feminină de la Wimbledon, cu 6-2, 6-2, în doar 55 de minute, ea devenind prima jucătoare din România care câștigă acest turneu de Mare Şlem.

Foto wta twitter
 
Alt român care a mai ajuns în ultimul act la Wimbledon, în proba de simplu, este Ilie Năstase, în 1972 şi 1976, însă el apierdut ambele finale.

Simona Halep va încasa 2,35 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) şi 2.000 de puncte WTA.

“Niciodată nu am jucat un meci mai bun. A fost cel mai bun meci. Am lucrat mult pentru a ajunge aici, pentru a juca în faţa Curţii Regale. Am avut emoţii înainte de meci, dar am ştiut că nu e timp de aşa ceva. Am intrat pe teren şi am dat tot ce am putut. E ceva special şi nu voi uita niciodată această zi. A fost visul mamei mele, spuneau că dacă vreau să fac ceva în tenis, trebuie să câştig Wimbledon. Îi mulţumesc mamei mele!

Am lucrat mult pentru a schimba planul de joc, nu a fost uşor, aici nu prea pot alerga la fel de mult, dar am început să simt jocul, să ştiu ce să fac cu mingea. Abia aştept să mă întorc la anul. Părinţilor, familiei, vă mulţumesc! Nu aş fi aici fără voi. Fără voi, nici nu m-aş fi născut (n.r. – râde). Echipei mele, lui Darren Cahill. Vă mulţumesc mult! Aş vrea să-i mulţumesc ţării mele, pentru că mă susţine oriunde aş juca. A fost uimitor. Vă mulţumesc! Le mulţumesc şi celor din familia Regală. A fost o onoare să câştig la Wimbledon!”, a declarat Simona, la finalul meciului.

Simona Halep a obţinut al doilea titlu de Mare Şlem din carieră, după cel de la Roland Garros, din 2018.

Serena Williams rămâne cu cele 23 de astfel de distincţii în carieră, cu unul mai puţin faţă de recordul absolut deţinut de Margaret Court.

Mesaj de la Ambasada SUA

Înaintea meciului, care  început la ora 16.00, Ambasada SUA a postat pe Facebook următorul mesaj:

“📸 cu 🇷🇴 Simona şi 🇺🇸 Serena. Lângă ele suntem noi, aşteptând cu nerăbdare ️finala de azi, de la #Wimbledon. Le ♥️ iubim pe amândouă, aşa că azi nu ţinem cu nimeni, doar ne bucurăm de frumuseţea tenisului. Hai, România! Go USA! 🎊💪️️🎾”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version