În premieră în România, compozitori invitați din toată lumea au realizat lucrări noi de muzică clasică pornind de la inspirația Monumentelor eroilor din București, Șelimbăr și Brașov.

Cu istorii uitate, ignorate sau tratate cu lipsă de demnitate, Monumentele eroilor sunt readuse în atenția publicului, la 100 de ani de la încetarea Primului Război Mondial, prin intermediul muzicii clasice.

 Marți,  14 noiembrie 2017, de la ora 19:00, la Sala Mediateca a Universității Naționale de Muzică din București (Strada Poiana Narciselor nr. 33), va avea loc concertul final Arts District 100, manifestul cultural dedicat spațiilor de patrimoniu din România.

ICon Arts Ensemble, format din muzicieni de vârf ai scenelor din România, va interpreta șase lucrări nou-compuse, având ca sursă de inspirație șase Monumente ale eroilor, amplasate în diferite cartiere ale Bucurestiului. Concertul va fi însoțit de proiecții cu fotografii documentare realizate de Mihai Benea.

Intrarea va fi liberă, iar pentru publicul din mediul online, concertul va fi transmis în direct pe site-ul televiziunii culturale EnjoyTV.ro

Va concerta ICon Arts Ensemble, format din membri ai Orchestrelor Naționale Radio și profesori la instituțiile de muzică din București: Raluca Stratulat – vioară, Andreea Țimiraș – violoncel,Mihai Murariu – pian, Adrian Buciu – flaut, invitat, Alexandru Anastasiu – percuție – vibrafon, invitat.

„Războiul care ar fi pus capăt tuturor războaielor” s-a încheiat în anul 1918 prin sacrificiul a milioane de tineri pe câmpul de luptă. Pentru România, tratatele de pace încheiate în urma Războiului au culminat cu Marea Unire, proclamată la 1 decembrie 1918. Azi, spre deosebire de alte țări, ne lipsește un cult al eroilor prin care să dovedim respect celor care și-au jertifit totul pentru următoarele generații.

În București și în țară au fost create numeroase monumente în memoria eroilor cu chip necunoscut care au suferit morți cumplite pentru a întoarce una dintre cele mai importante pagini din istoria noastră și a omenirii.

Vesper de Timothy Doyle Irlanda Monumentul Eroilor CFR de la Gara de Nord

„Documentându-mă pentru compunerea piesei dedicate Monumentului din Sălăjan, dar și studiind celelalte lucrări dedicate altor monumente din București, am realizat cât de puține cunoaștem, de fapt, cu toții, despre identitatea noastră, ca națiune, și cât de repede am uitat sacrificiul imens al unor oameni care au avut parte de niște morți groaznice pentru ca noi, astăzi, să trăim liberi și fără să ne temem în fiecare clipă pentru viața noastră și a celor dragi”  – Mihai Murariu, pianist, compozitor.

Mihai Murariu

Numărul total al victimelor Primului Război Mondial este de aproximativ 11 milioane de soldați și 6 milioane de civili. Și-au pierdut viața 600.000 de români, reprezentând la acea vreme aproape 9% din întreaga populație a Principatelor Române.

Ultimul străjer al capitalei de Sebastian Țună România Monumentul Ultimul străjer al Capitalei

„Arts District 100” – O coloană sonoră pentru Monumentele Eroilor

Cu scopul de a readuce în atenția publică spații de patrimoniu prin intermediul muzicii clasice, UCIMR a lansat în anul 2016 manifestul cultural „Arts District”, aflat în prezent la cel de-al treilea sezon. Desfășurate sub forma unor documentare online de scurt – metraj, edițiile din acest sezon sunt grupate sub titlul de „Arts District 100” și sunt dedicate eroilor și monumentelor Primului Război Mondial.

<br >Martyr de Mihai Murariu România Monumentul Eroilor din Sălăjan

În perioada octombrie – noiembrie au fost programate trei concerte cu transmisiune în direct, în București și Șelimbăr, în cadrul cărora sunt prezentate lucrări în primă audiție absolută create special pentru monumentele aduse în atenția publicului.

În premieră în România, la invitația UCIMR, compozitori din toată lumea au creat lucrări noi cu inspirația Monumentelor Eroilor din București, Șelimbăr și Brașov. Au acceptat invitațiacompozitori din România, Serbia/ Olanda, Finlanda, Irlanda, China – unii dintre cei mai apreciați de forurile internaționale de specialitate. Dimensiunea globală a Războiului va fi reflectată, așadar, și din perspectiva muzicii noi, prin viziunea tinerilor compozitori.

The Engineers de Ivan Vukosavljevic SerbiaOlanda Monumentul Eroilor Geniști Leul

În perioada imediat următoare, publicul din mediul online va urmări producția a 8 documentare de scurt – metraj care vor cuprinde poveștile celor 8 monumente ale căror istorii sunt mai puțin cunoscute azi. Va fi alături istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie din Brașov.

În perioada de documentare pentru proiect, au fost întrebați trecătorii despre semnificația acestor monumente: trei din patru persoane intervievate nu au știut ce reprezintă monumentul și perioada istorică la care se raportează.

Aripi de aramă de Șerban Marcu România Monumentul Eroilor comuna Colentina

Acest proiect cultural este inițiat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și este finanțat în cadrul Programului cultural „București, oraș participativ” de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului București ArCuB.

Cu ajutorul unor cofinanțări din partea Primăriei Comunei Șelimbăr și a Ministerului Culturii și Identității Naționale prin programul „Acces Centenar”, în proiect au fost incluse monumente din alte două orașe, Brașov și Șelimbăr, iar lucrările dedicate acestora sunt compuse de Zhiyi Wang (China) și Miika Hyytiainen (Finlanda).

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ și, de asemenea, a acordat la rândul său finanțări pentru numeroase alte proiecte independente.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version