O nouă lovitură dură a zdruncinat lumea artistică de la noi.

Joi dimineața a fost anunțat decesul celei care a fost marea actriță Carmen Stănescu. Informația a fost confirmată de Ilinca Tomoroveanu, directorul adjunct al Teatrului Național București.

Aceasta a precizat că marea actriță a murit în noaptea de miercuri spre joi, cel mai probabil din cauza bolii necruțătoare de care suferea.

Carmen Stănescu a murit la 92 de ani, după o viață întreagă dedicată teatrului și filmului. A fost una dintre actrițele care și-au dat seama încă din copilărie că rolul ei este să ajungă pe scenă.

Totul după ce părinții au dus-o, la vârsta de 6 ani, să vadă piesa de teatru “Vlaicu Vodă”. Impresionată de frumusețea costumelor și a decorurilor și de jocul actorilor, Carmen Stănescu și-a dat seama încă de atunci că nu poate avea alt drum în viață.

A absolvit Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, iar în 1945, la 18 ani, a debutat în teatru în piesa “Frații Karamazov”, jucând rolul Ecaterina Ivanovna.

A jucat în peste 100 de piese de teatru, dar și în circa 20 de filme precum “Bădăranii”, “Tinerețe fără bătrânețe”, “Frații Jderi” sau “Muschetarul român”.

Deși a primit numeroase oferte de a juca în filme și după Revoluția din 1989, a refuzat mai mereu fiind nemulțumită de modul în care “actorul modern acceptă să-și pună în valoare calitățile în scene mult prea dezinhibate și nude și în fața unor decoruri așa-zis nonconformiste”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version