Sâmbătă 10 noiembrie, duminică 11 noiembrie şi miercuri 14 noiembrie, începând cu ora 18:30, Opera Naţională Bucureşti prezintă premiera spectacolului de balet „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski, coregrafia lui Oleg Danovski.

Adaptarea regizorală şi coregrafică poartă semnătura lui Oleg Danovski Jr., iar scenografia a fost realizată de Andreea Koch. La

pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

Coregraful Oleg Danovski Jr., despre spectacolul „Spărgătorul de nuci” de pe scena Operei Naționale București: „Spărgătorul de nuci prezintă o poveste între realitate şi visul Clarei în noaptea de Crăciun, un balet plin de magie, culoare, fascinaţie, dinamism și, totodată, cel mai așteptat  spectacol de balet din preajma sărbătorilor de iarnă. Mă bucur foarte mult că în an centenar am reușit să colaborez cu Opera Națională București, oferind din tot sufletul acest minunat spectacol, care, din păcate, lipsea din repertoriu de mai mulți ani.

Am descoperit aici balerini și maeștri talentați, profesioniști și dedicați, așa cum este necesar să avem pe prima scenă a țării. Timpul a fost scurt, dar am reușit împreună în doar două luni să realizăm un spectacol pe care cu siguranță publicul îl așteaptă cu nerăbdare și entuziasm.

Invit cu drag publicul Operei Naționale București să descopere tărâmurile magiei, să trăiască povestea alături de personaje şi să fie martori ai acestui balet feeric, original montat de Oleg Danovski .”

Ceaikovski a început lucrul asupra creației sale „Spărgătorul de nuci” în luna ianuarie a anului 1892, iar în martie lucrarea a fost terminată, dând dovadă de o ireală forță inspiraţională ce a creat o capodoperă, în care muzica și dansul se împletesc într-o perfecțiune desăvârșită.

Celebrul balet „Spărgătorul de nuci” a cucerit publicul spectator de toate vârstele chiar de la premiera mondială de pe scena Teatrului Imperial Mariinski, Sankt Petersburg, ce a avut loc pe 6 decembrie 1892. Piotr Ilici Ceaikovski a devenit astfel compozitorul care a bucurat inimile copiilor de pretutindeni în prag de sărbătoare, oferindu-le cel mai frumos cadou: o poveste de basm cu o tradiție lirică ce continuă să anunțe și astăzi sărbătorile de iarnă, cu exaltare și pe partituri fermecătoare.

Datorită succesului de care s-a bucurat, celebrul balet a fost transpus de-a lungul anilor cu succes  în filme artistice, desene animate sau balet pe gheață, partitura compozitorului rus având la bază basmul omonim semnat de Alexandre Dumas. Povestea de iarnă ne aduce în atmosfera de basm în care dansul, emoția și simfonia se întregesc într-un vals de vis.

Biletele se găsesc pe tickets.operanb.ro și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version