Dan Costescu, ministrul Transporturilor, a anunţat că unul dintre principalele obiective ale instituţiei pe care o conduce este aducerea CFR Marfă pe profit.
Compania de transport feroviar de marfă are în acest moment datorii de peste 10 milioane de euro, astfel că o eventuală privatizare este exclusă, pentru că nimeni nu este interesat să achiziţioneze o companie cu asemenea datorii.
Totuşi, Dan Costescu, ministrul Transporturilor, speră ca CFR Marfă să fie restructurată şi adusă pe profit, după un plan pus la punct de o firmă de consultanţă, iar undeva la sfârşitul lui 2017 sau începutul lui 2018 să fie din nou scoasă la vânzare.
“CFR Marfă trebuie adusă pe profit. Cei de acolo vor avea, în principiu, şase luni pentru redactarea şi implementarea primelor măsuri de restructurare. După care vor intra într-o fază de maturitate 9-12 luni în care se vor vedea rezultatele acestei restructurări. Estimăm finalul lui 2017, începutul lui 2018, pentru privatizare”, este mesajul transmis de ministrul Transporturilor.
Vânzarea CFR Marfă este o prioritate în condiţiile în care Comisia Europeană şi-a dat deja acceptul, în urmă cu trei ani, pentru ştergerea unor datorii de 1,7 miliarde de lei. În cazul în care privatizarea CFR Marfă nu se execută mai repede, şefii Comisiei Europene ar putea solicita “ca banii să reapară în bilanţul transportatorului feroviar”, ceea ce ar echivala cu falimentul CFR Marfă.