Ministerul Mediului propune creșterea cu 15%, de la 6.500 la 7.500 de lei, a primei de casare pentru mașini la programul Rabla Clasic, dar și majorarea ecobonusurilor, astfel: de la 2.500 la 3.000 lei pentru achiziționarea de mașini hibride și de la 1.000 la 1.500 de lei pentru GPL și mașini cu emisii de CO2 de sub 96 g/km.
Anunțul a fost făcut, marți, de ministrul Tanczos Barna, care a argumentat că prima de casare nu a mai fost majorată de câțiva ani, în timp ce producătorii auto au adăugat tehnologii care au crescut prețul mașinilor. În plus, majorarea ține pas cu inflația.
Bugetul pentru Rabla Clasic va crește cu 35 milioane lei, de la 405 la 440 milioane de lei, astfel că prima totală de casare va ajunge la 2.250 euro în cazul celor care pot cumula bonusurile pentru hibride. Ministerul estimează că vor fi 60.000 de beneficiari la Rabla Clasic.
Pentru Rabla Plus, bugetul se va dubla, până la 400 milioane lei, ministrul argumentând că interesul românilor este extrem de mare. Anul trecut s-au vândut prin acest program aproximativ 3.000 de mașini full-electrice. Însă în România există doar 1% din mașini electrice, din totalul celor aproape 9 milioane de autovehiculele înmatriculate.
Ministrul a precizat că România va avea și pe mai departe „cea mai mare primă din Europa pentru achiziție de mașini full-electrice, 10.000 de euro grosso-modo, și în jur de 4.500 euro pentru hibride plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou”.
Bugetul dublat va permite achiziționarea a 6.600 de mașini full-electrice și 5.000 de hibride plug-in.
Programul Rabla are programată lansarea în ultima săptămână din aprilie.