Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: RA-APPS menține misterul în scandalul vilei „Împăratului” / „Stabilirea destinaţiei acestui imobil nu este în competenţa noastră” / POLITICĂ: Coaliția PSD-PNL legalizează traseismul aleșilor locali, cu 3 luni înainte de alegeri / COPY-PASTE Dragnea /

Breaking News:

Reabilitarea căii ferate de la Craiova la Drobeta-Turnu Severin intră la licitație

Reabilitarea primelor trei loturi din tronsonul de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș (226 km) intră la licitație pentru reabilitare. 

Pentru întregul tronson, care a fost împărțit în 6 loturi, sunt alocați 10,5 miliarde de lei (fără TVA) din fonduri europene prin Programul Transport.

Miercuri au fost transmise documentațiile la SEAP, spre validare, pentru cele 3 loturi în lungime totală de 123,47 km de cale ferată modernă. Valoarea estimată a lucrărilor este de 5,63 miliarde de lei (fără TVA).
 
Lotul 1 Craiova-Filiași (37,97 km) are o valoare estimată de 1,4 miliarde de lei (fără TVA) și trebuie finalizat în 54 de luni (12 luni proiectare și 42 de luni execuție lucrări).
 
Lotul 2 Filiași-Igiroasa (44,26 km) are o valoare estimată de 1,14 miliarde de lei (fără TVA) și trebuie finalizat în 60 luni (12 luni proiectare și 48 de luni execuție lucrări).
 
Lotul 3 Igiroasa-Drobeta Turnu Severin (41,23 km) are o valoare estimată de 3,08 miliarde de lei (fără TVA) și trebuie finalizat în 72 luni (12 luni proiectare și 60 de luni execuție lucrări). Pe acest lot va fi construită și o variantă nouă de traseu, care va asigura relația între stațiile Balota, Prunișor și Drobeta Marfă. Între stațiile Prunișor și Drobeta-Turnu Severin Est, este prevăzută construirea unui tunel de cale ferată dublă, în lungime de 6,1 km.
 
Va fi dublată linia CF pe relațiile Strehaia-Ciochiuța, Ciochiuța-Tâmna, Tâmna-Igiroasa, Igiroasa-Prunișor, dar și în stațiile Igiroasa și Ciochiuța. Vor fi construite noi variante de traseu pe relațiile Igiroasa-Prunișor Nouă, Prunișor-Drobeta Est Nouă, Drobeta Est Nouă-Drobeta Mărfuri, Drobeta Est Nouă-Dudașu.
 
Vor mai fi montate panouri fonoabsorbante pe o distanță de 4.750 m, vor fi modernizate instalațiile de semnalizare/centralizare/telecomunicații, va fi implementat sistemul european de management al traficului (ERTMS) și vor fi montate bariere automate la trecerile la nivel.
 
Pe traseu, vor mai fi reabilitate sau construite:
– 16 stații
– 48 de poduri
– 87 de podețe
– 18 pasaje inferioare și superioare
– 1 viaduct cu cale dublă în lungime de 900 m (peste Valea Baran)
– 16 treceri la nivel cu calea ferată
– 4 noi puncte de oprire.
0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv