Sensul giratoriu de pe şoseaua de centură a Bucureştiului, la intersecţia cu strada Gării Otopeni, intră la modernizare, după ce autorizaţia de construire a fost emisă, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.
Lucrările presupun construirea unei noi benzi de circulație, pe care să o folosească şoferii care vin dinspre DN1 şi dinspre Mogoşoaia şi continuă înainte pe Centură spre direcţia Tunari.
Astfel, ei nu vor mai intra în sensul giratoriu și vor evita încetinirea sau oprirea pentru acordarea de prioritate în sensul giratoriu.
„Vorbim despre construirea unui sens giratoriu modern, de tip turbogiraţie, la care se adaugă construirea unei benzi dedicate, destinată maşinilor care circulă dinspre DN1/Mogoşoaia în direcţia Tunari şi care astfel pot merge înainte, fără să fie obligaţi să mai dea prioritate în sensul giratoriu”, a scris pe Facebook Cătălin Drulă.
Proiectul mai include instalarea a 16 stâlpi de iluminat în noul sens giratoriu modernizat, potrivit ministrului Transporturilor.
Investiţia este de 1,8 milioane de lei, bani proveniţi din bugetul cnair de întreţinere a drumurilor.
Lucrarea este programată să se încheie în această toamnă, a menţionat Cătălin Drulă.
„Aşa cum ne-a dovedit anul acesta proiectul reabilitării DN 68A Margina – Holdea şi regândirea giratoriului de la Margina, asemenea soluţii simple şi elegante pot reduce chiar şi cu zeci de minute timpii de aşteptare din trafic”, a apreciat acesta.
Ministrul Transporturilor a adăugat că alte două lucrări în zonă – pasajul de la Mogoşoaia şi asfaltările pe şoseaua de centură între pasajul Mogoşoaia şi intersecţia cu strada Gării Otopeni – se vor încheia în luna octombrie.