Traficul feroviar va fi blocat pentru mai multe luni între Petroșani și Simeria!
Un tren de marfă a deraiat sâmbătă între Petroșani și Simeria, zona Merișor, județul Hunedoara, iar cei doi mecanici de locomotivă au murit pe loc.
Locomotiva și 14 vagoane din garnitura formată din 16 vagoane au sărit de pe șine, o parte dintre ele fiind îngropate iar celelalte au căzut de pe viaduct într-o prăpastie de 10 metri.
La locul accidentului s-au deplasat trei echipaje SAJ, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi o descarcerare grea.
Zona este greu accesibilă, astfel că scoaterea mecanicilor decedați din locomotivă (de 66 de ani, respectiv 51 de ani) a fost extrem de dificilă pentru echipajul de descarcerare.
Accidentul s-a produs din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare, potrivit CFR SA.
Trenul era al unui operator privat de marfă.
Traficul feroviar este închis între Petroșani – Simeria pe ambele duble de circulaţie. “Locomotiva stă suspendată pe un viaduct, e pericol să se intre în ea, iar vagoanele din urmă o împing”, a spus şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Hunedoara, Lucian Şincovici.
Potrivit acestuia, trenul de marfă era gol, dar la faţa locului a căzut cărbune din vagoanele deraiate, ”probabil ceea ce a rămas pe fundul vagoanelor de la descărcare”.
Traficul feroviar, închis pe termen lung
Traficul feroviar între Petroşani şi Simeria va rămâne închis pe termen lung, deoarece podul pe care a avut loc deraierea trebuie refăcut, la fel şi infrastructura feroviară afectată.
”Sunt oprite trenuri, cele care erau în mişcare la momentul producerii accidentului, în gările din Petroşani şi Subcetate, iar cele care urmau să tranziteze judeţul Hunedoara sunt deviate pe rute ocolitoare Orşova-Filiaşi-Caransebeş”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Potrivit acestuia, la locul accidentului este aşteptată o drezină care să ridice fiecare vagon şi să elibereze calea ferată.
Prefectul de Hunedoara, Fabius Kiszely, susţine că va face toate demersurile necesare astfel încât evaluarea siguranţei feroviare în zona Merişor şi reparaţiile la calea ferată să fie realizate cât mai repede.
”Voi discuta cu cei de la CFR începând de luni să vedem în ce stadiu sunt, cum şi-au făcut evaluările şi să scurtăm cât se poate de mult timpii pentru refacerea situaţiei”, a spus Fabius Kiszely.
Prefectul nu a putut estima cât timp va fi restricţionat traficul feroviar.
”Părerea mea este că, după ce ancheta de la faţa locului va avea rezultate şi după ce specialiştii de la CFR vor face evaluările necesare, vom avea un rezultat serios. E foarte greu de spus cât va dura. Până nu se vor face reparaţiile, e clar că va fi întrerupt traficul. Linia este nefuncţională, traficul este blocat”, a spus prefectul de Hunedoara.
Mai multe investigații
La fața locului au fost deschise mai multe investigații. Poliţiştii hunedoreni au declanșat o anchetă penală pentru ucidere din culpă.
Ancheta finală privind cauzele accidentului va făcută de o comisie a Ministerului Transporturilor
”Noi asigurăm locul faptei, efectuăm cercetarea la faţa locului. Se investighează cauzele care au condus la producerea accidentului”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Inspectorii de muncă din cadrul ITM Hunedoara cercetează şi ei accidentul.