Începând cu 24 octombrie, RATB răspunde numeroaselor solicitări ale locuitorilor din Cartierul Confort Urban și prelungește linia de autobuze 227 până la ei.
Astfel, linia 227 va funcționa între ,,Depoul Alexandria” şi intersecția Str. Pucheni/Str. Teodor Mazilu, apoi pe un traseu modificat pe Str. Pucheni, Şos. Sălaj, terminalul ,,Cartier Confort Urban” cu întoarcere pe Şos. Sălaj, Str. Munții Carpați, de unde reintră pe traseul actual.
Pe traseul prelungit, autobuzele vor opri în noile stații ,,Teodor Mazilu”, ,,Piața Pucheni” şi ,,Confort Urban” pe Str. Pucheni, ,,Cartier Confort Urban” pe Şos. Sălaj, respectiv ,,Piața Pucheni” pe Str. Munții Carpați.