Miniştrii de Finanţe ai statelor UE au decis marți, reuniţi la Bruxelles, alocarea primei tranşe, de 1 miliard de euro, către Ucraina, dintr-un pachet de 9 miliarde de euro anunţat în luna mai de către Comisia Europeană.
Ajutorul, sub formă de credite, vizează să răspundă nevoilor de finanţare imediate cele mai urgente ale Ucrainei, a declarat ministrul ceh al finanţelor Zbynek Stanjura, a cărui ţară asigură, până la finalul anului, preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.
Suma ar urma să sprijine statul ucrainean să acopere, printre altele, cheltuieli publice precum plata salariilor sau cheltuieli pentru funcţionarea spitalelor şi a şcolilor.
Cu noul ajutor, valoarea asistenţei macrofinanciare furnizate Ucrainei de Uniunea Europeană de la începutul conflictului ajunge la 2,2 miliarde de euro.
Kievul are nevoie de 5 miliarde de dolari pe lună pentru ca economia sa să continue să funcţioneze, declara în luna mai ministrul finanţelor ucrainean Serghei Marcenko.