Dinamo Bucureşti reintră în lupta pentru titlul de campioană a României, după ce formaţia antrenată de Cosmin Contra a trecut luni seara, scor 2-1, de FCSB, în ultimul meci din etapa a opta a play-off-ului Ligii I.
Conştientă că o victorie îi asigura, în mare măsură, câştigarea titlului de campioană, FCSB a început meciul în forţă şi s-a instalat în jumătatea de teren adversă.
Alibec şi-a asumat rolul de creator, dar pasele sale au avut rareori finalitate, doar Boldrin şutând alături dintr-o situaţie ideală, unu la unu cu portarul advers.
Oarecum împotriva cursului jocului, Dinamo a deschis scorul în minutul 34. O imprudenţă a lui Bălaşa a fost taxată de gazde, Hanca transformând cu siguranţă penaltiul acordat de Ovidiu Haţegan.
FCSB a acuzat din plin golul încasat şi Dinamo a prins mai mult curaj, cu mijlocaşul Mihai Nistor în rol de primadona. Însă din nou contrar cursului jocului, cei care au punctat au fost fotbaliştii de la FCSB.
În minutul 53, Pleaşcă a centrat cu capul în interiorul careului dinamovist, Dielna, Nedelcearu şi Penedo au fost păcăliţi de traiectoria balonului, iar mingea a intrat în poarta, la colţul lung, FCSB restabilind astfel egalitatea.
Pe final, s-a lăsat garda jos, însă cele două formaţii au terminat şi oxigenul, astfel că s-a atacat haotic, rezultând numeroase acţiuni fără noimă.
Când nimeni nu mai credea, în minutul 96, defensiva lui FCSB comite o nouă gafă şi Hanca transformă al doilea penalty acordat de Ovidiu Haţegan în acest meci.
Dinamo – FCSB se termină 2-1, iar cu două etape înainte de play-off-ul Ligii I, lupta pentru titlu devine mai încinsă ca oricând. Viitorul şi FCSB sunt la egalitate de puncte, iar din spate vine puternic şi Dinamo, formaţie care are doar două lungimi în minus.
Astfel că în ultimele două runde, meciurile în care sunt implicate formaţiile respective devin deosebit de atractive. Vom avea CFR Cluj – Dinamo, CS Universitatea Craiova – Viitorul Constanţa şi Astra Giurgiu – FCSB, în perioada 6-8 mai, şi Dinamo – Astra Giurgiu, FCSB – CS Universitatea Craiova şi Viitorul – CFR Cluj, în perioada 13-14 mai.