Membrii Comisiei Tehnice a Federaţiei Române de Fotbal au propus luni, în majoritate, rezilierea contractului selecţionerului Christoph Daum.
Decizia a fost anunţată de Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al naţionalei de fotbal a României şi preşedintele Comisiei Tehnice a Federaţiei Române de Fotbal.
Acesta a precizat că s-au discutat două variante, fie ca Daum să continue până la sfârşitul preliminariilor, fie ca FRF să înceapă de urgenţă discuţiile pentru rezilierea contractului.
În cele din urmă s-a mers pe a doua varianta, astfel că la următoarea şedinţă a Comitetului Executiv se va propune rezilierea contractului lui Daum.
Tehnicianul neamţ ar urma să mai încaseze doar remuneraţiile aferente perioadei care a mai rămas până la finalul preliminariilor.
Tot luni, la şedinţa Comisiei Tehnice, s-au propus şi mai multe nume de selecţioneri, printre aceştia aflându-se Cosmin Contra sau Dan Petrescu.
Urmează ca la următoarea şedinţă a Comitetului Executiv să se analizeze situaţia fiecărui antrenor în parte şi stabilirea numelor cu care se vor purta negocieri pentru preluarea echipei naţionale.
Vă reamintim că echipa naţională a ratat calificarea la Cupa Mondială de anul viitor, din Rusia, deşi mai are de jucat încă două meciuri din preliminarii, cu Kazahstan pe 5 octombrie şi cu Danemarca pe 8 octombrie.