Meteorologii au emis, luni dimineață, două avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben de ploi torențiale, valabile în zone din estul și sud-estul țării, până marţi
La rândul său, hidrologii au emis o alertă cod Galben de inundații, pentru aceste zone.
Cod Galben de inundaţii în şase bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea
Cod Portocaliu: 5 iulie, ora 12:00 – 6 iulie, 10:00.
Va ploua abundent în judeţele Tulcea, Constanţa, Vaslui, Galaţi, Brăila şi în jumătatea de est a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi.
Se vor acumula cantităţi de apă de 40 – 50 l/mp şi, izolat, de peste 60 – 80 l/mp.
Cod Galben: 5 iulie, ora 10:00 – 6 iulie, ora 12:00.
Vor fi ploi însemnate cantitativ în estul şi sud-estul ţării, unde va ploua însemnat cantitativ.
Judeţele ce se vor afla sub Cod galben sunt: Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău şi în jumătatea de vest a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi.
Aversele vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.