Polițiștii și jandarmii au aplicat amenzi de peste o jumătate de miliard de lei în perioada stării de urgență, cele mai multe pentru românii care nu aveau asupra lor declarația pe propria răspundere la ieșirea din casă, impusă românilor prin decretul semnat de președintele Klaus Iohannis.
Amintim că amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au fost majorate de Guvernul Orban prin OUG 34/2020, începând cu 3 aprilie, la valori între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, faţă de sumele iniţiale, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, nu își pune problema că românii sancționați cu sume uriașe nu le pot plăti.
„Există un subiect în media că s-au dat multe amenzi şi că pot fi mulţi sau puţini bani 570 de milioane sau, mă rog, 285 de milioane dacă se plătesc toate amenzile. Vreau să spun că am discutat cu domnul prim-ministru şi vom găsi o formulă, un act normativ ca toţi aceşti bani să fie folosiţi pentru nevoile persoanelor cu vulnerabilităţi şi pentru sistemul de sănătate publică. Adică, aceşti bani se încasează la autorităţile locale, nu le încasează Ministerul sau Guvernul, ca să ştie cei care ne ascultă, şi autorităţile locale trebuie să le reorienteze spre zona de sănătate publică”, a declarat Vela, miercuri seară, la Realitatea Plus.
OUG 34/2020 mai prevede că amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până la 3 aprilie, la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.
Actul normativ permit contravenientului să achite, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, o jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator.