După trei amânări, CCR a decis astăzi, cu majoritate de voturi, că Legea privind dezincriminarea conflictului de interese pentru parlamentarii care şi-au angajat rudele până în august 2013 este neconstituţională.

instanta-ccr-61-550x490

Legea a fost adoptată de Parlament în 22 iunie, cu 306 voturi “pentru” şi o abţinere, iar sesizarea a fost depusă la CCR câteva zile mai târziu.

De atunci, CCR a amânat luarea unei decizii la termenele din 6 iulie, 13 septembrie și 4 octombrie.

Încă din ziua aprobării legii în Parlament, Agenția Națională de Integritate (ANI) a precizat, într-un comunicat, că legea contravine Codului Penal.

Cei aflați în conflict de interese își vor pierde mandatul și nu mai au voie să ocupe funcții publice timp de 3 ani, potrivit unei alte decizii a CCR, aprobate în 7 august 2014, după episodul cu actorul Mircea Diaconu, pentru care ÎCCJ a emis o sentință de incompatibilitate dar tot ÎCCJ i-a permis să candideze la europarlamentare, pe motiv că nu va ocupa o funcție similară celei în care a fost găsit incompatibil – detalii, AICI.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version